Traduceti-mi Privindu-se într-un izvor de-o limpezime rară,                        Un cerb, odinioară,                        Îşi lăuda podoaba coarnelor bogată,                        Dar se gândea cum suferă – şi nu o dată -                        Că-i sunt picioarele ca nişte fuse,                        A căror subţirime în apă se pierduse.                        “De la picioare pân’la creştet ce disproporţie – trist                        Spune -                        Văzându-le în unde umbra. înaltelor lăstare                        Le poate-atinge vârful cununa mea minune.                        În schimb, picioarele nu-mi fac deloc onoare.”                        Abia-şi spusese că nu poate acest ponos să-ndure                        Că a zărit un câine-lup, de vânătoare,                        Şi, ca atare,                        A trebuit neapărat să se ascundă în pădure.                        Dar coarnele îi fură-acum                        O piedică printre copaci, în drum,                        Împotrivindu-se efortului pe care                        Spre a-l salva-l făceau subţirele picioare.                        Trecu atunci prin mintea-i un gând cu totul nou:                        Să blesteme podoaba, al cerului cadou.                         Exagerăm ce e frumos, dispreţuim ce e util,                        Cu toate că frumosul ne-aduce-adesea jale;                        Îşi ponegrise cerbul tot ce-l făcea agil                        Şi-şi lăudase tocmai o stavilă în cale.