Șarpele cel înţelegător încă de la început l-a înşelat pe om prin neascultare şi a amestecat în însuşi trupul nostru legea păcatului, strecurându-se ca un şarpe în noi prin plăcere, de aceea cel care umblă în [calea] virtuţii, lipsit de patimi, dacă se va întoarce spre Egipt, adică din nou spre întunecimea păcatului, va fi rănit de şarpele cel înţelegător; dacă însă îşi va aţinti privirea către Domnul cel răstignit pe cruce, al Cărui trup, fiind spânzurat pe înălţime, a avut moartă şi nelucrătoare legea şarpelui păcatului din trupul nostru, atunci acela se va mântui. Iar şarpele este de aramă fiindcă natura aramei nu permite nici micşorare, nici nu rugineşte, precum nici Domnul nu a fost atins de rugina păcatului şi nici trupul Lui nu a văzut vreodată stricăciunea. Dar fiindcă Grigorie Teologul pomeneşte şi el [de aceasta], zicând că „şarpele de aramă este spânzurat ca remediu împotriva şerpilor care muşcau, nu ca un tip al Celui care a pătimit pentru noi pe cruce, ci ca un antitip"; şi că cel ce crede „ucidea împreună [cu şarpele] şi puterile de sub el", este deci necesar să lămurim şi acest lucru [anagogic]. Cel ce-şi curăţeşte vederea sufletească prin virtute şi prin cunoştinţa de Dumnezeu va cunoaşte limpede că răul este neipostatic, nefiind în nici una dintre fiinţe, cu excepţia prezenţei lui în faptele [noastre]. Astfel deci şarpele cel începător al răutăţii a amestecat în om viclenia păcatului prin neascultare, aşadar, i s-a poruncit lui Moise să înalţe un şarpe de aramă, anunţând ceea ce avea să fie la venirea Domnului: căci El însuşi şi numai prin patima pe cruce a răstignit păcatul şi l-a arătat nelucrător şi mort. Oricine deci îşi va aţinti ochii la El şi va crede că vrăjmaşul este omorât şi nelucrător, acela omoară puterile de sub el; căci cu nici un chip, nici prin simţiri, nici prin cele sensibile, a căror stăpânire o are acela, nu poate vătăma [pe cineva]. De aceea spune şi Părintele nostru Grigorie că acest [şarpe] nu este ca un tip, ci ca un antitip, ca unul care închipuie omorârea diavolului.