Ioan Slavici (1848-1925) este cunoscut în literatura română în primul rând ca nuvelist, nuvelele sale aducând o viziune realistă asupra satului transilvănean. Puncte de reper în creaţia lui Ioan Slavici sunt romanul „Mara”, dar şi nuvele precum „Budulea Taichii”, „Popa Tanda” şi „Pădureanca”. Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicată în volumul „Novele din popor”, în 1881.„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, remarcabilă prin complexitatea personajului principal, prin compoziţie, prin observaţie psihologică şi socială. Tema acestei nuvele o constituie urmările negative, consecinţele nefaste pe care setea de îmbogăţire le generează asupra vieţii sufleteşti a individului, asupra destinului omenesc.Titlul nuvelei este o antifrază, moara dovedindu-se a fi un loc cu ghinion, unde îşi fac loc mercantilul şi sălbăticia, fiind dominată de forţe malefice, care atrag sfârşitul tragic al proprietarilor.Ghiţă este personajul principal al nuvelei, a cărui evoluţie psihologică este fin urmărită de către Slavici pe parcursul acesteia. Personajul trăieşte o dramă profundă a indeciziei, a imposibilităţii de a alege între soluţii simultane, dar contradictorii.